Suntem mereu preocupati de tot ce se intampla in jurul nostru, de cum putem sa fim mai buni la scoala, la serviciu, sa fim mai placuti in societate, incat uitam unele lucruri foarte importante - uitam de noi si de noi in relatie cu ceilalti (prieteni, iubiti, familie).
Stateam si ma gandeam ca toata fuga asta dupa recunoastere (de orice fel) ne face sa fim mai putin umani, sa simtim mai putin, sa consideram a fi mai important orice fata de a fi prieten neconditionat. Sa oferi ce crezi ca e mai bun din tine si sa nu astepti inapoi decat un zambet. Si supriza sa fie ca primesti in schimb mai mult decat atat.
Poate ca asa ceva e considerat astazi usor perimat, timpul fiind dusmanul tuturor relatiilor din zilele noastre. Insa, cand o discutie banala cu un prieten te face sa uiti de o zi proasta avuta la serviciu, nu merita sa iti faci timp pentru tine? Sa te deschizi celor din jurul tau intr-atat incat sa simti ca traiesti cu adevarat?
Cu siguranta exista tipuri diferite de oameni - sociabili, introvertiti, sobri - insa cu totii avem nevoie de un prieten si vreau sa cred ca nu numai la nevoie.
Cateodata avem impresia ca nu avem nevoie de o persoana careia sa-i spunem ce simtim, ce ganduri avem, ca ne simtim bine sau mai putin bine...Dar oare acest comportament nu denota un sentiment de frica? Frica de a te apropia prea mult de altcineva, frica de a deveni vulnerabil? Cred insa ca uneori tocmai aceasta usoara vulnerabilitate te apropie si mai mult de cineva si face ca acea apropiere sa fie ceva unic si de nepretuit.
Se spune ca lucrurile de care ti-e frica sunt cele care iti pot aduce cateodata cele mai mari bucurii. Poate ca si prieteniile intra in aceasta categorie. Si atunci, de ce sa ne privam de ceva care ne face bine, ceva care ne face sa zambim?
To have a friend, be a friend...
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
5 comments:
Nu stiu sigur cum vezi tu prieteniile, dar stiu ca majoritatea oamenilor cu care am intrat in contact, le-au perceput intr-un sens care, personal mi se pare egoist:suna un prieten daca te simti rau, suna un prieten daca ai nevoie de ceva, suna un prieten daca vrei un sfat.S-a gandit cineva ca poti suna un prieten numai ca sa-l intrebi daca e bine?Daca are nevoie de tine..Doar asa,ca sa-i auda vocea si sa sa bucure de ea?
Majoritatea nu priveste lucrurile asa..Si uite in felul asta ne blocam in comunicare, uitam sa ascultam pentru a ne spune noi primii durerea...Si nu intelegem nimic din ceea ce trebuie sa insemne prietenia..
Se spune ca prietenia inseamna un suflet ce traieste in doua trupuri... frumos, aproape imposibil sa mai gasesti asa ceva. Merita sa risti sa fii vulnerabil, insa de multe ori, te deschizi si ai surpriza sa fii lovit de cel/cea in care ai crezut. A friend in need is a friend indeed. Experientele negative atrag prietenii adevarati, atunci realizezi ca de dragul unei prietenii sincere, merita sa lupti, sa faci compromisuri,sa daruiesti, sa investesti timp si suflet... sa te implici. Prietenia este ca un contract nescris in care dai fara sa astepti sa primesti inapoi vreodata. Oare cum ar fi viata fara prieteni? Goala...
da, sa stii ca e adevarat ce zici, de multe, multe ori. si e cu atat mai paradoxal cu cat, daca te gandesti bine, ce ramane in urma sunt momentele acelea calde, bune, langa oameni in care ai cu adevarat incredere, de care ti se face dor, cu care poti sa imparti ceva. de ce nu punem mai mult pret pe asta, beats me...
luam prea multe lucruri for granted. prietenii, familia, faptul ca suntem sanatosi. nu le apreciem... si trebuie sa ajungem intr-o situatie aproape de limita ca sa ne dam seama de valoarea lor.
de ce apreciem oamenii numai dupa ce au iesit din viata noastra, asta in cazul in care avem timp pt asta? de ce traim in viteza asta?? de ce avem atata mandrie care oricum, nu ne duce la nimic bun? nu e nimic rau in a fi vulnerabil si a avea nevoie de un prieten, si mai ales nu e nimic rau in a recunoaste asta. de ce ne e teama sa le zicem prietenilor ca ii iubim in fiecare zi? ca sunt importanti pentru noi? de ce ne gandim numai la noi?
mi-e dor de toti prietenii pe care i-am pierdut along the way... sper ca intr-o zi sa ne revedem...
Sunt de acord cu Anca. Personal, am pierdut multi prieteni pe drum. Nu am vrut sa fac efortul de a mi-i tine aproape, nu am vrut sa imi mai fac timp pentru ei, nu ii mai simteam aproape de ceea ce devenisem eu. Suna foarte egoist, si poate asa si este. Am luat de prea multe ori prietenia cuiva for granted. Am cerut prea mult de la ei si le-am dat prea putin in schimb. Acum, cand viata asta nebuna ne copleseste, imi dau seama cat de important e un prieten. Si incerc sa nu repet gresesile din trecut.
Post a Comment