Am stat si m-am gandit la ce se intampla de cateva zile in jurul tragediei pe care am pomenit-o in postul meu anterior. De o saptamana toata mass media, opinia publica, oamenii de rand sunt consternati si dezbat aceasta problema - a muncii pana la extenuare - plecand de la tragedia Ralucai. Toata saptamana am citit articole si apoi comentarii la acele articole, oameni care isi dadeau cu parerea, care spuneau ca si ei se afla in situatia de a muncii mult prea mult, ca au prieteni sau cunostinte in aceasta situatie. Eu ma intreb aici...de ce semnalam anumite probleme numai atunci cand se intampla o tragedie? De ce acum multi tineri spun pe internet si nu numai ca intr-adevar se munceste mult prea mult peste tot? De ce de abia acum? Acest subiect a devenit de importanta nationala abia dupa moartea cuiva. Acum toata lumea vine si isi da cu parerea, aceeasi lume care pana acum a tacut.
Zilele acestea a fost initiata pe net o campanie de "creare a portretului tanarului corporatist", portret ce va fi compus din parerile mai multor oameni...
Stau si ma intreb iarasi...de ce nu ne dam seama ca exista o problema numai dupa ce o tragedie a avut loc?! De ce nu putem preveni ceva rau daca stim foarte bine ce se intampla si mai pretindem si faptul ca suntem constienti de situatia in care ne aflam?!
Toti suntem destepti si ne dam cu parerea atunci cand cineva deja a dat tonul. Nu avem oare o problema cu faptul ca nici unul dintre cei care au venit si au spus ca se munceste in multe locuri pana la extenuare, nu a luat atitudine inainte? Si spun asta cand ma gandesc ca tragedia Ralucai a fost doar punctul de plecare in polemicile din zilele acestea...De la acest caz s-a discutat despre cat de mult muncim noi ca romani...Daca aceasta moarte nu ar fi avut loc, pana cand am fi tacut cu totii? Cand ar fi avut cineva curajul sa spuna public ce se intampla?
Din pacate probabil ca tot o tragedie ar fi trebuit sa aiba loc...
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
6 comments:
Aici intram in problematica "Moartea unui om este o tragedie, moartea a milioane este o statistica"... Mass media a atras atentia asupra acestui caz, sunt convinsa ca sunt "n" alte cazuri similare, "n" alte tragedii, a caror poveste nu a ajuns la marele public. Raluca a fost transformata in simbol al sacrificiul pentru munca, s-a omis Raluca-persoana, cei ii placea, cand si de ce radea, ce visuri avea si s-a punctat compania unde lucra. Interesant si infiorator totodata... Se poate sa fie alte interese murdare la mijloc prin aceasta "promovare", un joc imagologic, o reglare de conturi intre companii... cine stie, ar fi "n" ipoteze aici. Acest caz este un mesaj explicit pentru cine isi deschide mintea, sa il citeasca, sa nu mizam totul pentru nimic, sa nu ne complacem cand simtim ca ne depaseste situatia... sa stim sa spunem NU.
Foarte bine spus Oana. Ai adus in discutie unele lucruri pe care presa le-a omis. Insa eu as vrea sa atrag atentia asupra faptului ca numai asa a vorbit lumea in public si vorbeste in continuare despre problema "overworking-ului". Si cred ca e un semnal de alarma, deoarece nu cred ca e normal sa se intample numai in aceste conditii...
Mare adevar! Lipsa de actiune se datoreaza lipsei de intiativa de care majoritatea dintre noi sufera. Trebuie sa se dea semnale de alarma ca sa reactionam, desi noi in sinea noastra stim ce se intampla, asteptam de la altii un imbold, o confirmare. Trist, dar mentalitatea se schimba in secole... Oana O.
Cazul Ralucai intra in tiparele mai tuturor stirilor de prima pagina/prime time. Sunt cazuri care s-au mai intamplat si in trecut, dar despre care nu s-a stiut mare lucru. Din pacate, este de obicei nevoie de un eveniment tragic pentru ca unele lucruri uzuale sa fie constientizate de opinia publica. Si ma refer aici la cazuri provenind din domenii diverse. Lumea in care traim a devenit atat de cinica, incat suntem preocupati in primul rand de problemele noastre. E intr-un fel mai sigur pentru propria sanatate psihica sa te inchizi fata de toate grijile celorlalti si sa inchizi ochii la tragediile zilnice ale unor oameni. Este evident ca multe persoane se confrunta cu o situatie asemanatoare cu cea a Ralucai. Insa pana in momentul in care ceva demn de stiri nu se intampla, ele raman cazuri care ii marcheaza doar pe cei in cauza. E trist, dar azi doar tragicul mai face audiente.
Stii vorba aia "dupa razboi multi viteji se-arata"? Dupa mine, se aplica foarte bine in cazul asta. Acum, ca s-a intamplat tragedia, toti sar in sus ca mucesc prea mult. Pai apare intrebarea: oare chiar se munceste prea mult sau unii doar pozeaza in victime pentru ca acum toata lumea e mai sensibila si ar avea sanse sa fie crezuti?
Toti se plang pe la colturi, dar nu indraznesc sa iasa in fata, sa-si declare identitatea si sa puna degetul pe rana pentru ca:
a) sefii nu sunt intelegatori si nu vor avea o reactie buna
b) viitori angajatori s-ar putea sa ia cunostiinta de acest protest si sa zica "nu avem nevoie de asemenea oameni care distrug sistemul din interior"
Chiar in lunea de dupa moartea Ralucai, seful meu ala mare ne-a tinut o prezentare despre "speed". Si anume ca trebuie sa lucram mult mai repede, sa nu facem rabat la calitate si sa nu zicem niciodata "nu, but" ci numai "yes and".
Florian
Post a Comment