Prea multe de ce -uri...

Am stat si m-am gandit la ce se intampla de cateva zile in jurul tragediei pe care am pomenit-o in postul meu anterior. De o saptamana toata mass media, opinia publica, oamenii de rand sunt consternati si dezbat aceasta problema - a muncii pana la extenuare - plecand de la tragedia Ralucai. Toata saptamana am citit articole si apoi comentarii la acele articole, oameni care isi dadeau cu parerea, care spuneau ca si ei se afla in situatia de a muncii mult prea mult, ca au prieteni sau cunostinte in aceasta situatie. Eu ma intreb aici...de ce semnalam anumite probleme numai atunci cand se intampla o tragedie? De ce acum multi tineri spun pe internet si nu numai ca intr-adevar se munceste mult prea mult peste tot? De ce de abia acum? Acest subiect a devenit de importanta nationala abia dupa moartea cuiva. Acum toata lumea vine si isi da cu parerea, aceeasi lume care pana acum a tacut.
Zilele acestea a fost initiata pe net o campanie de "creare a portretului tanarului corporatist", portret ce va fi compus din parerile mai multor oameni...
Stau si ma intreb iarasi...de ce nu ne dam seama ca exista o problema numai dupa ce o tragedie a avut loc?! De ce nu putem preveni ceva rau daca stim foarte bine ce se intampla si mai pretindem si faptul ca suntem constienti de situatia in care ne aflam?!
Toti suntem destepti si ne dam cu parerea atunci cand cineva deja a dat tonul. Nu avem oare o problema cu faptul ca nici unul dintre cei care au venit si au spus ca se munceste in multe locuri pana la extenuare, nu a luat atitudine inainte? Si spun asta cand ma gandesc ca tragedia Ralucai a fost doar punctul de plecare in polemicile din zilele acestea...De la acest caz s-a discutat despre cat de mult muncim noi ca romani...Daca aceasta moarte nu ar fi avut loc, pana cand am fi tacut cu totii? Cand ar fi avut cineva curajul sa spuna public ce se intampla?
Din pacate probabil ca tot o tragedie ar fi trebuit sa aiba loc...

Intre cariera...si viata?

Am aflat aseara o veste care m-a cutremurat. O tanara de 29 de ani, pe nume Raluca Stroescu, Manager de Audit la Ernst&Young, a murit sambata, dupa mai multe saptamani de munca. Nu va voi da mai multe detalii, in afara faptului ca aceasta era si bolnava, si probabil problemele ei de sanatate corelate cu oboseala, sunt cauza mortii ei.
Vroiam sa aduc in discutie munca pana la extenuare. Din intamplare, am prietene care lucreaza la EY, care intr-adevar muncesc foarte mult, dar din fericire nu sunt in departamentul de audit, unde, din cate am auzit, se presteaza o cantitate enorma de munca.
Eu sunt o persoana "career oriented", imi dau seama ca o cariera de succes presupune multe sacrificii, cum ar fi intalniri mai rare sau la ore mai tarzii cu cei dragi, poate unele weekenduri in care mai trebuie sa si muncesti, somn mai putin... Dar cred ca toate acestea au o limita. Cred ca in vartejul ametitor pe care il presupune o cariera, trebuie sa ne oprim putin sa vedem care sunt prioritatile noastre. Imi dau seama ca in anumite cazuri, poate din pacate si in cazul Ralucai, nu ai de ales pentru o perioada, sau esti pur si simplu prins in munca... Nu vreau sa-mi dau cu parerea, cum am mai vazut prin alte locuri pe net, in legatura cu cine este vinovatul intr-o astfel de situatie. Cred doar ca este un semnal de alarma atat pentru noi, tinerii doritori de o cariera de succes, cat si pentru angajatori. Un semnal in urma caruia ambele parti ar trebui sa ia atitudine.
Vreau sa cred ca se poate sa iti construiesti o cariera si fara sacrificii majore...Si intr-o masura mai mica sau mai mare depinde de noi. Depinde de locul in care muncesti, de sefi, de capacitatea ta de munca. Dar tu esti cel care trebuie sa-si echilibrezi viata in asa fel incat, chiar daca uneori balanta va inclina spre job, sa mai ai la ce sa te intorci seara acasa...Nu credeti?

Oameni si experiente

Tocmai am vorbit acum cu o prietena care e plecata pentru un an la Paris, cu un internship prin intermediul Aiesec-ului, despre cum vede ea toata treaba asta cu studiatul/muncitul afara. Marina imi spunea ca intr-adevar, Parisul este un oras minunat, ca jobul este super tare, ca ii place foarte mult. In paralel, imi spunea ca aceasta experienta a facut-o sa vada cat de multe poate face ea in tara cand se intoarce. Vrea sa se intoarca acasa, nu vrea sa ramana intr-unul din cele mai frumoase orase din lume...Si toate aceastea pentru ca isi vede viitorul in Romania...

O altfel de experienta este cea de Erasmus...pe care si acum regret ca nu am incercat-o. Am avut ocazia sa o vad prin ochii altora, prieteni care au fost marcati iremediabil (in a good way:)) de aceasta experienta.
In februarie mi-am vizitat o prietena, Anca, in Portugalia, unde a fost studenta erasmus pentru 5 luni. A fost o calatorie mai putin obisnuita, deoarece am avut ocazia sa observ cum decurge viata unui student erasmus, sa vad cum convietuieste cu alti 5 oameni in apartament (cazul Ancai), cum are timp sa faca tot ce vrea, cum s-a obisnuit sa traiasca intr-o tara in care niste straini i-au devenit a doua familie.
Cred ca asa am fost cel mai aproape de a intelege ce inseamna sa fii erasmus si intr-o mai mica masura, mai aproape de ce inseamna pentru Marina experienta aceului internship.
Traiul cu oameni care au culturi diferite, obiceiuri diferite, stiluri de viata diferite, mi se par experiente care iti marcheaza viata. Poate multi dintre noi calatorim in diverse tari, insa o calatorie nu se poate compara cu a trai o perioada din viata ta intr-o alta tara, cu alti oameni. Traiesti practic alta viata si din povestile erasmusilor, cand te intorci ai impresia ca ai trait un vis care, din pacate pentru majoritatea, nu se va repeta.
Din pacate, astfel de experiente le putem avea numai in anii studentiei si reprezinta ocazii extraordinare de a invata lucruri noi si poate chiar de a te cunoaste pe tine mai bine. Iata inca un motiv pentru care regret ca aceasta perioada a vietii se incheie...

Why not...Think Romania?

Imaginea tarii noastre in afara a fost si probabil ca va fi pentru mult timp un subiect delicat pentru noi, romanii. Noi, tinerii, am fost judecati poate gresit de tineri din alte tari doar pentru ca venim din Romania si asta ne situeaza in ochii lor cumva mai prejos. Eu cred ca noi, tinerii, ar trebui sa facem ceva pentru ca aceasta perceptie sa se schimbe, usor usor. Trebuie sa incepem sa credem mai mult in tara noastra si in oportunitatile pe care le putem gasi aici. Intr-adevar, a studia in tari mult mai dezvoltate decat a noastra, poate fi foarte tentant. Ar fi foarte bine daca am studia in strainatate si apoi ne-am intoarce sa ne construim o cariera in tara. Foarte multi decid insa, sa-si cladeasca o cariera acolo, in strainatate. Unii stiind ce oportunitati au si in Romania, unii din pacate, fara sa stie.

Pe aceasta tema ong-ul ADVICE Students va organiza la sfarsitul lui aprilie evenimentul CrossROads - Think Romania. Ei isi propun sa prezinte ambele parti, atat ce iti rezerva o cariera afara, cat si ce iti poate rezerva una in tara. Pentru a expune ambele puncte de vedere, CrossROads va avea ca invitati atat romani care au petrecut o perioada in strainatate si care s-au intors in tara pentru a-si continua cariera, cat si expati care lucreaza in Romania.

De ce mi-a atras atentia acest subiect? Pentru ca am facut parte din ADVICE Students si cred in proiectele pe care le pun in practica, CrossROads fiind ceva nou si in acelasi timp prezinta, cred eu, un subiect caruia ar trebui sa i se acorde o mai mare atentie in general.

Asadar, cred ca degeaba ne dorim sa exportam o imagine mai buna a tarii noastre, daca noi suntem primii care o situam mai prejos decat altele. Daca vrem sa se intample lucruri bune IN tara noastra si CU tara noastra, trebuie sa fim printre primii care sa vedem ce are ea bun si sa "make the best of it". Fie ca e vorba de a-ti cladi o cariera aici, de a te implica in comunitate sau de a continua sa te dezvolti intr-un mediu, care pentru moment, ai putea spune ca te opreste sa faci asta. Depinde numai de noi. Si scuzele noastre ca nu se poate, ar trebui sa ramana in trecut.

So...Think Romania...ce ziceti? :)

The last 4 years of my life

In ultima vreme am avut mai mult timp (decat in ultimii 2 ani) pentru a reflecta la cei 4 ani care au trecut de cand am intrat la facultate...Ultimii ani din viata mea au trecut parca prea repede, dandu-mi uneori senzatia unei curse contra cronometru.

Anii de facultate nu au fost deloc asa cum m-am asteptat, ba chiar m-au uimit in proportie de 90%... De la pasiunea pre-universitara pentru advertising, la voluntariat intr-un ONG studentesc si pana la o scurta - dar unica si plina de invataminte - experienta antreprenoriala, fiecare experienta in parte a avut o influenta mare asupra a ceea ce voi fi eu la terminarea acestei facultati, sau mai bine zis, a acestei etape din viata mea.

Asadar, o oarecare nostalgie ma cuprinde...dupa 4 ani de incercari profesionale, scolare si de ce nu, incercari personale... Ma gandesc ca multi dintre noi n-au facut in acesti 4 ani decat sa se zbata pentru a atinge acea implinire profesionala spre care tindem cu totii...Si totusi...anii de facultate...acesti ani de facultate nu se mai intorc...